Într-o lume guvernată de tehnică în care suntem tot mai mult seduși de calculatoare și tablete, scrisul de mână pare ceva desuet. Nu am susținut niciodată această opinie și convingerea că scrisul are rolul său în dezvoltarea psihomotorie a copilului îmi este întărită de fiecare dată când mă aflu în fața unei foi de hârtie cu un scris stângaci, cu literele deformate, colțuri nervoase și răsuciri bruște, pe care mă căznesc să le citesc.
În toate studiile de specialitate, se afirmă cu tărie că scrisul de mână are beneficii neurologice importante, stimulând creierul prin antrenarea tuturor funcțiilor cognitive, printre care memoria, atenția, limbajul.
Însă dincolo de studiile publicate de cercetători, ar fi interesant să aflăm părerile părinților și, mai ales, ale copiilor despre avantajele scrisului de mână. Unii părinți vorbesc despre abilitățile motorii pe care le dezvoltă scrisul, prin coordonarea dintre ochi și mână. Alții sunt de părere că scrisul de mână îi ajută pe copii să fie mai atenți la detalii, îi menține concentrați mai mult timp și le cultivă răbdarea. Însă toți au fost de acord că memoria este cel mai mare beneficiar al scrisului de mână, dându-se drept exemplu chiar pe ei înșiși și ușurința cu care învață după un text pe care l-au scris cu mâna lor în raport cu un text pe calculator. „Eu cred că prin scris se dezvoltă mintea și că fiecare persoană își pune o parte din personalitatea sa”, îmi spunea mămica unei fetițe căreia pur și simplu îi place să scrie tot felul de povestioare.
E un adevăr în toate opiniile lor, mai mult sau mai puțin influențate de studiile amintite. Copiii care scriu mult, citesc mai ușor și au o dexteritate mai mare. Dar marele adevăr constă în faptul că prin acest exercițiu, copilul învață să se concentreze pe text și să se desprindă de realitatea înconjurătoare, să stea pe scaun minute în șir și să aibă răbdare. De asemenea, prin scriere, se creează o corelație între mână și creier, o percepție mult mai corectă a conceptelor și noțiunilor scrise și se dezvoltă capacitatea de a învăța mai ușor și de a citi mult mai cursiv. Iar scrisul, nefiind strâns legat de surse de energie, poate străbate secole, ușor alterat, dar păstrându-și, înmagazinate ca pe un hard disk, informația și stilul.
Fascinante sunt, însă, răspunsurile copiilor, pentru că ele redau, fără niciun filtru, ceea ce gândesc. Un puști din clasa a patra îmi mărturisește că nu înțelege rostul scrisului de mână când avem calculatoare și telefoane pe care putem scrie „cu viteza luminii”.
O fetiță din clasa a treia este de părere că scrisul de mână a ajutat-o să deseneze mai bine. „Sunt mult mai stăpână pe mână și pe creion”, spune ea în timp ce desenează o creatură fantastică, roz, cu aripi de liliac. Și, ca să îmi demonstreze că spune adevărul, scoate dintr-o mapă verde niște desene tremurate și diforme pe care le-a făcut de-a lungul anilor. Cel mai vechi este de la trei ani și jumătate. „Și mai e ceva”, spune ea străfulgerată de o idee. „Trebuie să știi să scrii de mână. Te-ai gândit că poate într-o zi nu vei mai avea pe ce să tastezi?” Nu m-am gândit. Mai rar copil așa prevăzător. Nu mi-am pus niciodată problema că s-ar putea ca într-o zi să nu mai existe calculatoare și telefoane pe care să scriem. Dar scrisul de mână nu este despre o mare pană de curent care durează zile întregi sau un cataclism care să ne reîntoarcă în epoca de piatră. Nu. Scrisul este, înainte de toate, o deprindere pe care trebuie să o avem cu toții, cu un rol foarte important în dezvoltarea unor structuri cerebrale.
Mărturisesc că mi-ar plăcea să putem vorbi de o reîntoarcere la vechile obiceiuri ale părinților și bunicilor noștri. Să nu mai considerăm scrisului de mână demodat și să avem din nou o bună practică a cititului măcar zece pagini pe seară. „ZECE pagini ?!”, cască ochii la mine un băiețel. E mult, e puțin? Nu știu. „Depinde de cât de mare e cartea”, este de părere alt băiețel, care a căpătat această deprindere de a citi. „La ce te-a ajutat?” „Învăț multe din cărți”, îmi spune el cu aerul unui bătrânel, trecut prin viață. „Am citit o carte despre animale și am scris pe caiet o compunere frumoasă, iar doamna învățătoare mi-a spus că am multă imaginație!” Ei da, imaginația este un mare câștig, de care ne dăm seama prea târziu în viață.
Mariana Zamfir este absolventă a Universității București, Facultatea de Litere, specializarea română-engleză, și are studii de masterat în cadrul Universității București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Traducere Specializată și Studii Terminologice, engleză-franceză, cu o experiență de peste 25 de ani în traduceri și în predarea limbii engleze la diferite categorii de vârstă.